Eu și Emil am realizat că e din ce în ce mai greu să cunoaștem oameni de calitate, din aceia pe care îi putem numi prieteni, cu atât mai mult de când ne-am mutat în Doha.
Mi-am închipuit că venind aici, avem o provocare în acest sens, dar cât de greu poate fi să găsești niște oameni cu care să împarți aceeași mentalitate, aceleași plăceri și obiceiuri? Mai greu decât crezi…
Poate diferența de cultură, poate faptul că ne-am maturizat și suntem mai selectivi decât înainte, poate că suntem mai ursuzi, însă oricare ar fi motivele, cu certitudine, pot spune că nu-mi mai fac prieteni cu aceeași ușurință ca în liceu.
Am socializat mai aprig ca niciodată, am învățat să accept mentalități diferite, să respect credințele și opiniile altora și cu toate astea m-am ales cu niște cunoștințe, fără scânteie, bune de o cafea și atât. Sunt eu însumi și tot cu o cafea mă aleg…
Tocmai datorită diferenței culturale (că sunt multe de ascultat și multe de spus) mă așteptam la conexiuni rapide, dar mulți oameni au discuții de oameni mari, pe cand eu și Emil nu ne luăm prea mult în serios. Fenomenul se întâmplă de ceva timp, cand toți se maturizau într-un fel pe care eu nu-l înțelegeam, dar să mi-l și asum.
Am rămas cu oameni frumoși în viața mea, puțini, dar buni și prea departe. În toiul nopții, cu un zâmbet larg, am întâmpinat 2 prieteni vechi, într-un aeroport plin de oameni cu același zâmbet.
Pe străzi, în cafenele, în recepții de hoteluri râdeam, vorbeam, glumeam romanește și doar noi înțelegeam!
Și a fost acel revelion în 4, unde eram toți tineri și frumoși într-o țară în care alcoolul este ilegal, însa noi aveam open bar. Și ne-am distrat, ne-am distrat până mi s-au tocit tocurile, până când n-a mai contat și nici n-am gândit un revelion într-o rochie fără dres, cu vise tinere strigate într-o piscină, dimineața devreme.
De Crăciun am vrut zăpadă, lumini festive, un fular mult prea mare și gros ce miroase a iarnă, că în tricou cu soarele în ceafă nu prea seamănă a sărbătoare. Spiritul Crăciunului a ajuns la noi chiar în Ajun, pe când mâncam salate cu pește în loc de sarmale și priveam o dracena pe post de pom de Crăciun, când cei de acasă printr-un mesaj audio, ne-au colindat. Au cântat în cor “Florile dalbe” și am recunoscut vocea fiecăruia în parte. A fost pe repeat o vreme.
Cu așa familie și prieteni să tot plec prin lume pentru că ei mă fac să mă simt acasă!
La mulți ani plini de aventură și înțelepciune!
Roxana Luca 